|
|
 |
|
INTREBARI PROGRAMUL STAGIARILOR CICLUL 3
1. Tocmai am împlinit 35 de ani, pot să mă înscriu pentru Programul stagiarilor?
Nu.
2. De ce a stabilit Proiectul un maximum de 7 ani vechime în muncă în cadrul administrației publice?
Proiectul urmărește selectarea și instruirea unor persoane tinere care să demonstreze că doresc și pot să adopte un nou mod de a gândi și de a aborda administrația publică din România.
3. Lucrez în administrația publică de 12 luni dar am numai 5 luni de când lucrez ca funcționar public. Pot să mă înscriu?
Da, conform reglementărilor interne ale Institutului Național de Administrație, tinerii funcționari publici se pot înscrie dacă au minim 12 luni de experiență în administrația publică.
4. Lucrez în cadrul administrației publice de 6 ani și 8 luni. Pot să mă înscriu pentru Programul stagiarilor?
Da. În cazul în care nu depășiți 7 ani puteți să vă înscrieți.
5. Am lucrat, în total, timp de 8 ani în administrația publică, dar în două perioade distincte, dintre care ultima este de 4 ani. Pot să mă înscriu pentru Programul stagiarilor?
Nu. Este necesar ca perioada totală cumulată în care ați lucrat în administrația publică să nu depășească 7 ani.
6. Am lucrat, în total, timp de 12 luni în cadrul administrației publice, dar în două perioade distincte, dintre care ultima este de 6 luni. Pot să mă înscriu pentru Programul stagiarilor?
Da. În condițiile în care ați acumulat o perioadă totală de minim 12 luni vechime în muncă în administrația publică puteți să vă înscrieți.
7. Am lucrat timp de 3 ani în cadrul administrației publice, dar, în momentul în care eu am intrat în instituția respectivă, aceasta nu făcea parte din administrația publică. Pot să mă înscriu pentru Programul stagiarilor având în vedere că am o vechime de doar 10 luni în cadrul 'administrației publice'?
Da. În cazul în care instituția și-a schimbat statutul în timpul în care dumneavoastră activați în cadrul acesteia și dacă aveți o vechime de minim 12 luni în cadrul instituției respective care, în momentul înscrierii dumneavoastră pentru Proiectul Tinerilor Profesioniști, este recunoscută ca făcând parte din administrația publică, puteți să vă înscrieți.
8. M-am întors recent în administrația publică după o pauză. Pot folosi perioada anterioară de lucru în administrație pentru a îndeplini cerința de 12 luni?
Da. dacă aveți în total cel puțin 12 luni experiență în administrația publică, formularul dumneavoastră de înscriere va beneficia de același tratament ca și toate celelalte formulare de înscriere.
9. Doresc să mă înscriu pentru Programul stagiarilor, dar aș vrea să mă întorc în instituția în care lucrez în prezent și să îmi reiau funcția. Este posibil?
Nu. Absolvenții YPS urmează să preia noi poziții în administrația publică. Aceste poziții vor fi identificate de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici și vor reflecta experiența și competențele fiecărui Tânăr Profesionist. Absolvenții YPS vor primi un nou statut ca funcționar public, noua funcție urmând să se numească manager public. Managerul public reprezintă o nouă generație de tineri lideri cărora li se vor oferi poziții de conducere de responsabilitate și care vor avea un nivel de salarizare superior față de actualul nivel de 'conducere' din funcția publică. Astfel, pozițiile deținute anterior nu vor fi relevante pentru absolvenții YPS la întoarcerea în cadrul administrației publice, deoarece nu le vor permite să urmeze o carieră cu promovare foarte rapidă și nici să fie retribuiți în consecință.
10. Doresc să mă înscriu pentru Programul stagiarilor, dar aș vrea să mă întorc în instituția în care lucrez în prezent și să fiu promovat într-o funcție superioară. Este posibil?
Da. În cazul în care organizația poate să înființeze o poziție de manager public în cadrul structurii organizaționale existente, ar fi posibil să vă întoarceți.
11. Doresc să mă înscriu pentru Programul stagiarilor, dar nu vreau să mă întorc în instituția în care lucrez în prezent sau în județul în care locuiesc în prezent. Este posibil?
Da. Se are în vedere ca poziții de manager public să fie disponibile în toate cel 42 de prefecturi din județele României.
12. Trebuie să demisionez din funcția actuală și din instituția în care lucrez în prezent pentru a putea să mă înscriu la Proiectul Tinerilor Profesioniști?
NU. Angajatorul actual va avea posibilitatea de a vă suspenda și de a recruta o persoană care să vă preia poziția. Scopul YPS este de a oferi tinerilor oportunitatea unei noi cariere în administrația publică și toți Tinerii Profesioniști vor trebui să semneze un nou contract (în calitate de manager public) cu Guvernul României, prin care se obligă să lucreze timp de cinci ani în administrația publică.
13. Voi putea alege unde să lucrez pe durata rotației în diverse posturi și în final la absolvirea programului?
Se vor face toate eforturile pentru a aloca posturile disponibile oamenilor potriviți luând în considerare experiența, capacitățile, educația și preferințele personale. Evident, va exista un anumit grad de competiție între candidații care optează pentru aceleași locuri.
14. Pe perioada stagiului în Europa, îmi pot lua și familia cu mine?
Sumele acordate au în vedere acoperirea costurilor de întreținere pentru o singură persoană. Dacă veți decide să luați membrii familiei cu dumneavoastră, va trebui să-i finanțați din surse proprii. Biroul Proiectului nu-și poate asuma responsabilitatea de a asigura nivelul de trai al membrilor familiei dumneavoastră și nici cea de asigurare a logisticii necesare, inclusiv obținerea vizelor și aranjamentele pentru transportul internațional. Stagiul va include un program intensiv de lucru și va dura maxim 12 săptămâni.Trebuie luate în calcul cheltuielile pe care le implică prezența familiei dumneavoastră în această perioadă de timp relativ scurtă.
15. Cât de ușor se obține viza pentru stagiul meu de instruire în Europa ?
Biroul Proiectului se va ocupa de rezolvarea tuturor formalităților consulare pentru toți stagiarii. Îi vom sprijini de asemenea pe cei care nu dețin încă un pașaport să-l obțină.
16. Pot rămâne în Europa pentru vizite după terminarea stagiului?
Atâta vreme cât viza dumneavoastră de ședere este valabilă și vă puteți suporta singur cheltuielile de ședere, trebuie doar să va reîntoarceți în România la timp pentru a evaluarea finală înainte de repartizarea în administrația publică.
|
|
|