Dupã patru ani petrecuţi în cadrul Ministerului Finanţelor Publice oferta YPS-ului a venit la timp ca sã salveze o previzibilã plecare a mea din sistemul public. Îmi doream sã continui activitatea pentru minister, dar plafonarea profesionalã în primul rând şi cea financiarã în plan secundar mã fãceau sã cochetez din ce în ce mai mult cu ideea pãrãsirii sistemului public. De-a lungul activitãţii mele asistasem la plecarea multor tineri, colegi de serviciu, spre sectorul privat, dupã acumularea unei experienţe corespunzãtoare în interiorul ministerului. În acest context, am ales YPS-ul, continuarea activitãţii pentru administraţia publicã în speranţa unei cariere de succes.

Ce am gãsit în "casa" YPS? Şi bune şi rele. Ca pe oriunde de altfel. La catedrã s-au succedat formatori buni şi mai puţin buni, oferta teoreticã a fost mai mult sau mai puţin fericit aleasã, stagiile practice au fost mai mult sau mai puţin eficiente şi enumerarea ar putea continua. Nu existã îndoialã, în opinia mea, cã YPS-ul putea fi mai bun, putea fi mai benefic pentru cursanţi; s-ar fi putut pune mai mult accent pe dezvoltarea abilitãţilor specifice managementului şi mai puţin pe cunoştinţe. Acestea din urmã le înveţi relativ uşor, cu sau mai bine fãrã formator (cazul meu), dar le uiţi la fel de uşor în cazul în care nu le aplici. Cu abilitãţile lucrurile stau altfel. Este greu sã le dobândeşti fãrã a le experimenta, chiar imposibil aş putea spune. S-ar putea insista mai mult pe acest aspect în cadrul Proiectului. Acum, am ieşit afarã din aceastã "casã". Ce a rãmas dupã acest an? Teorie, abilitãţi, cunoştinţe? Da, s-au strâns ceva. Aş dori însã sã punctez mai mult latura relaţionalã, socialã a proiectului: relaţiile de prietenie sau mãcar de amiciţie cu colegii, formatorii şi personalul din cadrul proiectului; reţeaua de manageri publici care include, deocamdatã, doar douã cicluri şi, nu în ultimul rând, prietenii din comunitatea românã din Edinburgh (în urma stagiului din Scoţia). Toate cele de mai sus mã determinã sã spun fãrã reţinere cã YPS-ul a fost pentru mine o experienţã halucinantã, extrem de beneficã, atât din punct de vedere profesional, cât şi al experienţei de viaţã. A fost un an plin de evenimente inedite, câteodatã stresante, dar, trãgând linie, profitul este mai mult decât consistent.

Ce îmi doresc acum? Nu am nãzuinţe prea mari. Unii ar spune cã nu sunt ambiţios. Eu spun cã sunt realist. Experienţa anterioarã în cadrul administraţiei mã face sã îmi dau seama cã multe dintre obiectivele Proiectului sunt cel puţin îndrãzneţe (ca sã nu spun utopice). Sistemul public românesc este încã populat cu "dinozauri" cu mentalitãţi demodate, aflaţi pe ultima sutã de metri a existenţei lor. Nu de aceştia îmi este mie teamã (dacã ar fi sã-mi fie teamã de cineva), ci de "dinozãreii" mai tineri. Ce-mi doresc? Îmi doresc sã mã fac de folos în cadrul administraţiei, sã pun umãrul la reforma administraţiei. Îmi doresc ca dupã fiecare an petrecut în cadrul administraţiei sã mã uit în urmã şi sã pot spune: "La proiectul de succes X am contribuit şi eu." sau "Şi eu am pus umãrul la reformarea activitãţii Y." sau "Ideea Z, implementatã cu succes, a fost a mea." Nimic deosebit, nu? Ar fi bine sã fie aşa de simplu, dar... Sã sperãm cu toţii cã vor fi cât mai puţini de "dar".