Înainte de a participa în cadrul proiectului YPS, am lucrat timp de 7 ani în Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei ca expert. Alãturi de colegii mei din cadrul Direcţiei Generale Politici Asistenţã Socialã am implementat proiecte cu finanţare internaţionalã (Banca Mondialã, Phare, Guvernul Marii Britanii), necesare promovãrii procesului de reformã în asistenţã socialã şi modernizãrii serviciilor sociale în România. În calitate de responsabil de proiect, am contribuit la perfecţionarea profesionalã a funcţionarilor publici din cadrul administraţiilor publice judeţene şi locale din 11 arii- ţintã în domenii diverse, cum ar fi : dezvoltare comunitarã, managementul de proiect, dezvoltarea serviciilor sociale pentru grupurile vulnerabile.
Proiectul YPS mi-a oferit oportunitatea de a-mi perfecţiona cunoştinţele în diverse domenii, cum ar fi : managementul strategic si al proiectelor, dezvoltarea resurselor umane, afaceri europene şi reforma administraţiei publice şi de a le aplica practic în cadrul exerciţiilor şi stagiilor efectuate. Totodatã efectuarea unui stagiu intr-o altã ţarã mi-a permis sã compar diverse aspecte (organizarea internã, procesele manageriale) şi sã identific modele de bunã practicã, viabile pentru administraţia româneascã.
Consider cã modalitatea de alternare a cursurilor teoretice cu stagiile practice a constituit punctual forte al acestui proiect şi reprezintã cea mai bunã modalitate de formare profesionalã a viitorilor manageri, necesari pentru reforma administraţiei româneşti şi sincronizarea acesteia cu modelele de bunã guvernanţã din Uniunea Europeanã.
Sper ca experienţa acumulatã de colegii mei şi de echipa proiectului YPS sã fie valorificatã la maxim în perioada urmãtoare şi aceastã contribuţie sã fie vizibilã în cadrul procesului mai amplu de modernizare a societãţii româneşti.
|