 |
Sfârşitul anului 2005 mã gãsea în postura de funcţionar public de conducere în cadrul Primãriei Iaşi într-un domeniu îndrãgit profesional - cel al finanţelor publice, dar şi în faţa unei mari provocãri: tocmai fusesem acceptat în cadrul Proiectului Tinerilor Profesionişti.
A urmat un an în care a trebuit sã mã adaptez unui nou stil de viaţa, în care am fost implicat într-o pregatire pentru o nouã profesie, diferitã de ce fãcusem pânã atunci. Din postura de specialist într-un un domeniu precis, am învãţat sã adopt o nouã posturã de reformist al administraţiei publice româneşti.
Dincolo de cursurile de pregãtire profesionalã la care am luat parte, de stagiile desfãşurate în instituţiile publice, am satisfacţia cã am cunoscut tineri de valoare, capabili, plini de energie şi cu idei care pot oferi mult din calitãţile acestea administraţiei publice din România.
Adevãrata provocare va fi dincolo de pereţii Institutului Naţional de Administraţie unde s-au desfãşurat majoritatea activitãţilor YPS, în instituţiile publice unde vom fi plasaţi ca manageri publici.
Proiectul Tinerilor Profesionişti poate aduce schimbãrile necesare administraţiei publice româneşti, speranţa mea fiind ca rolul şi instrumentele managerului public sã fie în viitorul cât mai apropiat foarte bine definite în structura publicã din România.
|