"Prezenta in institutie a unui manager publici a fost, pana acum, benefica"
declara dl. Sinpetru Stefan, Director Executiv al Casei Judetene de Pensii (CJP) Braila
Domnule Sinpetru Ștefan, sunteți Directorul Executiv al CJP Brăila, si in aceasta calitate relationati efectiv cu managerii publici din instituția dumneavoastră. Cum apreciați rolul managerilor publici in instituția pe care o conduceți?
Inainte de a răspunde concret la întrebarea dumneavoastră am sa va rog sa-mi permiteți sa fac niște consideratiuni generale despre ceea ce consider eu a fi "fenomenul YPS - manageri publici".
Din punctul meu de vedere sistemul administrației publice romanești nu a fost, si ce e mai grav parca si-a impus sa nu fie, pregătit sa valorifice aceasta mana de ajutor oferita de U.E.. De ce fac aceasta afirmație ? Simplu ! Pentru ca desi prin actul normativ care le statuteaza existenta este prevăzut faptul ca managerii publici tebuie folosiți la anumite activități o instituție publica dintr-un județ oarecare nu poate sa iasa din încorsetările propriei organigrame pentru a da posibilitatea managerului public sa faca ceea ce a fost pregătit sa faca. Daca vreți, la nivelul unei instituții publice de nivel județean ar fi fost normal ca pentru încadrarea unui manager public sa se poată infiinta un post de auditor in materia auditului performantei. Ori nimeni nu a fost dispus sa accepte acest lucru.
Mai mult, in prezent discutam despre management de instituții publice colorat politic, bineînțeles in culoarea partidului sau partidelor de la guvernare. Si atunci ce facem daca nu exista manageri publici "in culoarea" unui guvern sa al altuia ? Sa le oferim "șansa" de a avea o funcție de execuție incapatanandu-ne sa nu folosim nimic din ceea ce acești oameni au acumulat in perioada de pregătire profesionala pe bani europeni.
In sistemul privat folosirea sub calificare a unui salariat se face pe buzunarul patronului. In mod evident nici un patron nu face acest lucru sau daca o face, repet acest lucru, o face pe banii sai. In sistemul public ne permitem folosirea unei persoane sub calificarea avuta pentru ca "buzunarul public" nu este in nici-un caz al celui care decide asa.
Revenind la întrebarea dumneavoastră va pot spune ca prezenta in instituie a unui manager public a fost, pana acum, benefica pentru mai multe motive. In primul rand a adus un mod nou de gândire si de comportament. In al doilea rand a creat un standard profesional si de ce nu material extrem de motivant pentru alții. Nu in ultimul rand a reprezentat pentru mine un element de sprijin in ceea ce gândeam pentru inbunatatirea organizării activității si pentru implementarea ideilor unui management modern.
Care considerați ca sunt avantajele si limitele in desfășurarea activității managerilor publici la nivelul instituției dumneavoastră?
Cred ca am vorbit deja despre limite ele fiind mai degrabă unele create de mentalitatea sistemului. In ceea ce privește avantajele ele sunt limitate dat fiind ca sistemul administrației publice nu e pregătit sa-I folosească nu un director sau altul din administrație.
Cum apreciați nivelul de pregătire profesionala al managerilor publici?
Pregătirea este foarte buna persoana cu care am avut ocazia sa lucrez fiind, daca imi permiteți comparația, ca un motor extrem de performant si de "elastic", adică având capacitate excelenta de a se adapta realităților cele mai diferite ale vieții intr-o instituție publica.
Ne puteți oferi câteva exemple de proiecte pe care le-au inițiat, au coordonat si au implementat managerii publici din instituția dumneavoastră?
Inițierea proiectului pentru elaborarea si implementarea sistemului de control managerial intern in cadrul Casei Județene de Pensii Brăila Demararea analizelor in vederea obținerii unei finanțări nerambursabile prin intermediul fondurilor structurale pentru proiectul "CONSOLIDAREA, REABILITAREA SI REFUNCTIONALIZAREA IMOBILULUI SITUAT IN BRĂILA, STR.CALARASILOR NR14" in cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 - Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, Domeniul major de intervenție 5.1 -Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea/ modernizarea infrastructurilor conexe.
Care sunt beneficiile pe care managerii publici le aduc, in ansamblu, instituției dumneavoastră?
- un plus de motivare pentru ceilalți funcționari
- nivel professional ridicat
- o abordare noua in ceea ce privește creșterea calității actului administrativ in administrația publica
- consiliere in domeniul managementului strategic, managementul calității etc
- inițierea de proiecte, metode si proceduri in vederea îmbunătățirii activității instituției publice.
Claudia Daniliuc
|